Arii protejate

Eforturile pentru conservarea cadrului natural şi a biodiversităţii s-au intensificat simţitor în ultima perioadă. Acest lucru a dus la mărirea suprafeţei totale a ariilor protejate şi la înfiinţarea unui parc natural. Implicarea custozilor în administrarea acestora şi schimbarea atitudinii comunităţilor locale a condus la un management mai eficient în ceea ce priveşte echilibrarea fenomenului de conservare şi mărirea suprafeţelor supuse protecţiei. Astfel se constată o creştere a ariilor de la 2800 ha la peste 4000 ha. Având în vedere potenţialul complex natural şi antropic din spaţiul vrâncean al bazinului Putna, colaborarea între instituţiile publice specifice este necesară pentru respectarea termenelor de realizare din Planul de Dezvoltare Rurală ţinând cont de principiile de dezvoltare rurală durabilă. Spaţiul trebuie în acelaşi timp valorificat, conservat şi dezvoltat astfel încât generaţiile actuale şi viitoare să se bucure de o bună calitate a vieţii, în condiţii cât mai asemănatoare cu cele din statele dezvoltate.

  • Aria de Protecţie Specială Avifaunistică Măgura Odobeşti

magura_odobesti_de_la_poaleAria de Protecţie Specială Avifaunistică – ROSPA0071 Măgura Odobeşti a fost înfiinţată prin Hotărarea Guvernului României nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a Reţelei Ecologice Natura 2000, argumentul principal fiind identificarea unui număr de 21 specii de păsări cuprinse în anexa Directivei Consiliului European 79/409/CE – Directiva Păsări. Suprapusă în totalitate peste regiunea biogeografică continentală, această arie protejată ocupă o suprafaţă de 12.753 ha şi este situată între altitudinea minimă de 161m şi altitudinea maximă 996 m. Conform Formularului Standard Natura 2000, situl a fost propus pentru existenţa în acest areal a unor păduri întinse de foioase care au suferit un impact antropic redus. Se menţionează tot în acest document că în acest areal sunt întâlnite efective importante ale populaţiilor de ciocănitoare de stejar, ghionoaie sură, huhurez mare, viespar şi chiar acvilă mică. Masivul Măgura Odobeşti este cel mai înalt deal subcarpatic din toată Moldova, fiind situat în sud-vestul ei, în porţiunea cea mai sud-estică a curburii Carpaţilor Orientali, marginită la nord de Valea Putnei şi la sud de Valea Milcovului. În cea mai mare parte, masivul este împădurit cu foioase şi subarborete, având poieni cu floră bogată, iar pădurile sunt mărginite cu boschete sau cu tufe de mărăcinişuri crescute pe locuri necultivate de pe colnicurile ce se continuă printre vii, livezi şi terenurile cultivate din văile mărginaşe ale masivului.

  • Aria protejată Pârâul Bozu

paraul_bozuImportanţa ştiinţifică este dată de abundenţa de mecanoglife (urme ale agenţilor şi proceselor de modelare dintr-un mediu litoral) şi ichnoglife (amprente ale paşilor vieţuitoarelor), relevate de eroziunea văii Bozu. Pârâul Bozu este rezervaţie naturală paleontologică desemnată prin Legea nr. 5/2000. Aria protejată Pârâul Bozu ocupă bazinul hidrografic inferior şi mijlociu al Pârâului Bozu şi este situată în Subcarpaţii Interni ai Curburii, la sud de Putna, pe afluentul de dreapta al acesteia, Pârâul Bozu. Relieful este format din versanţii pârâului: la răsărit aparţinând Culmii Bozului, iar la vest Culmii Răşchila (724 m).

  • Aria protejată Algheanu

A fost declarată arie protejată prin Legea nr. 5/2000 pentru protecţia elementelor geologice şi de peisaj. Este situată în bazinul hidrografic al pârâului Algheanu (valea Zmeului), pe promontoriul de SE al dealului Dumei – Dumbrava apaţinând sectorului central al depresiunii Vrancea, delimitat de râul Putna, pârâul Vasui şi pârâul Leadova, respectiv de terasa a-VI-a a Putnei. Valea pârâului Algheanu a modelat un halocarst în aceste roci deosebit de friabile şi solubile sub forma unei văi largi cu profil în “U”. În versantul stâng al văii apare un masiv de sare, modelat de agenţii meteorici, generând astfel un relief specific. Peisajul este definit de microrelieful cu lapiezuri al masivului de sare şi de valea pârâului Algheanu, tăiată în depozitele cu prundişuri de terasă ce acoperă formaţiunile gipsifere şi salifere.

  • Aria protejată Tişiţa

A fost desemnată arie protejată prin H.G. nr. 2151/2004 şi cuprinde cea mai mare parte a bazinului hidrografic al Tişiţei, înglobând un imens tezaur de elemente fito şi zoogeografice, geologice şi ansambluri peisagistice unite într-un sistem de mare valoare ştiinţifică. Se remarcă abundenţa speciilor de plante alpino-carpatice, alpino-boreale, atlantice şi endemic carpatice. Varietatea peisajului este accentuată de diversitatea structurii petrografice de vârsta miocenă (compuşi carbonatici, radiolarite, conglomerate cu elemente verzi). Relieful este caracterizat printr-o puternică fragmentare tectonică şi hidroerozională care, îmbinată cu succesiunea mişcărilor epirogenetice pozitive a condus la geneza platformei de eroziune de 1500m şi detaşarea unor piscuri semeţe situate pe cumpenele de ape menţionate mai sus. Văile sculptate prezintă o mare energie de relief, fiind înguste şi adânci de 500-600 m, iar Cheile Tişiţei au un aspect de canion, alternând cu bazinete depresionare, ca de exemplu “La Pândar’’ (la gura pârâului Vascaria) şi lunci de mare frumuseţe pe sectorul mijlociu al celor două Tişiţe. De remarcat este faptul că datorită intervenţiei antropice din trecut (construirea căii ferate forestiere şi ulterior înlocuirea acesteia cu drumul forestier care parţial urmează vechiul terasament), Cheile Tişiţei au devenit accesibile în timp ce sectorul dintre “tunelul mare” (între Tişiţa Mică şi Tişiţa Mare) pe o lungime de 1,5 km este şi în prezent nealterat şi inaccesibil, lărgimea cheilor variind de la 3-4 m până la 10 m, albia Tişiţei Mari prezentând numeroase praguri şi repezişuri. Din punct de vedere staţional, relieful prezintă o mare varietate de unghiuri de pantă, de la terenuri relativ plane, în luncile Tişiţelor, până la abrupturile cheilor marcate de numeroase brane şi poliţe structurale: Râpa Caprei, Altarul Tişiţei, Peretele Porcului, Condratu şi Tisaru. Deosebit de complexă şi bogată, structura geologică este formată din depozite sedimentare marine care datează de la sfârşitul erei mezozoice, aparţinând unităţii marginale a flişului carpatic.

  • Aria protejată Cascada Putnei

Cascada Putnei, declarată arie protejată de tip mixt prin Legea nr. 5/2000, cuprinde zona în care râul Putna traversează structurile geologice variate şi intens tectonizate de la limita bordurii montane. La ieşirea din spaţiul montan, râul Putna traversează faciesuri structurale diferite (gresii de Kliwa compacte sau în formaţiuni cu duritate mai mică), în care a sculptat un sector de defileu, o cascadă pe care a părăsit-o în urma mişcărilor tectonice şi o albie actuală caracterizată de o succesiune de trepte şi marmite ce se desfaşoară pe 76 metri lungime şi pe o diferenţă de nivel de 14 metri. În zona cascadei au avut loc intense procese tectonice dintre care cel mai recent a fost probabil cutremurul din 1802 în urma căruia este posibil ca râul să-şi fi schimbat cursul pe un sector de cca. 350 m în aval de actuala cascadă.

  • Aria protejată Groapa cu Pini

     Groapa cu Pini, arie protejată desemnată prin Legea nr. 5/2000, conservă elemente de paleontologie şi de peisaj şi este situată pe un sector al versantului drept, în sectorul cursului superior al parâului Coza. Pârâul Coza a secţionat un complex de structuri geologice cu o mare bogăţie paleontologică, relevate într-un peisaj deosebit. Aria protejată este cantonată într-o concavitate a versantului stâng al pârâului Coza şi formată probabil în urma alunecării uscate a stratelor litologice. Spectaculoasă este apariţia la zi a structurilor geologice de mare frumuseţe peisagistică, prin jocul de culori galben – cenuşii – roşcate, legate genetic de stratele de Tisaru inferioare şi superioare, Burdigalian şi Badenian, prezentând numeroase şi variate urme de faună fosilă care până în prezent nu se cunoaşte să fi fost cercetată.

  • Aria protejată Strâmtura Coza

     A fost desemnată arie protejată de tip geomorfologic şi peisagistic prin Legea nr. 5/2000. Este situată pe un sector al interfluviului Coza – Dălhăţaş cuprinzând sectoare ale văilor sus amintite în amonte şi aval de confluenţă. Structură geologică complexă, falierea stratelor şi eroziunea de suprafaţă pun în evidenţă succesiuni divers colorate, de o mare frumuseţe peisagistică. Relieful este adânc sculptat de pâraiele Coza, Dălhăţaş şi Carpen, ale căror maluri formează versanţi abrupţi, greu accesibili. Peisajul este dominat la nord de dealul Carpen (892 m), iar la sud de dealul Doagelor (812 m), altitudinea minimă fiind de 550 m (la vărsarea pârâului Dălhăţaş în pârâul Coza). Micul platou de pe partea dreaptă a “Strâmturii” se recunoaşte ca un pod de terasă cu depozite de nisip, pietriş şi bolovăniş.

  • Aria protejată Lepşa-Sboina

     Arie protejată desemnată prin Legea nr. 5/2000, este situată pe un sector al versantului stâng din bazinul superior al pârâului Lepşa. Arealul conservă arborete forestiere de tip fundamental, cu vârste cuprinse între 100 şi 200 ani şi o floră care datorită condiţiilor staţionale deosebite este foarte bogată în specii endemice. Relieful este foarte frământat, format din creste secundare, şei şi văi adânci, cu povârnişuri abrupte care fragmentează versantul sud-vestic al muntelui Sboina Neagră (1350 m) şi Sboina Verde (1381 m), ale căror culmi orientate NV-SE reprezintă extremitatea NE a crestei apusene a munţilor Vrancei. În ansamblu, culmea Sboina provine din fragmentarea platformei de eroziune de 1300 m, iar diferenţa altitudinală dintre pârâul Lepşa şi înălţimea maximă a crestei este de aproape 700 m, fapt care alături de ceilalţi factori: expunere, unghi de pantă, alcătuire litologică, determină o mare varietate staţională şi peisageră.

  • Aria protejată Râpa Roşie

     A fost desemnată arie protejată de tip geomorfologic prin Legea nr. 5/2000. Este situată pe un sector al versantului drept al Putnei, în aval de confluenţa cu Pârâul Coza, pe malul drept al râului Putna, în aval de podul care leagă satele Coza şi Tulnici. Relieful este reprezentat de pantele abrupte ale terasei a-6-a a Putnei formată pe depozite slab corozive, cu o diferenţă de nivel relativă de 100-110m faţă de albia minoră, puternic fragmentate de procesele hidroerozionale care au condus la degradarea terenului şi la modelarea acestuia sub forma de ogaşe, canioane, turnuri, pâlnii şi avene sufozionale care conferă peisajului un aspect de pseudocarstic, spectaculos din punct de vedere peisagistic.

  • Parcul Natural Putna Vrancea

Desemnat prin H.G. nr. 2151/2004, Parcul Natural Putna Vrancea se suprapune sectorului central-nord-vestic al Munţilor Vrancei. Acest spaţiu se înscrie grupei externe a Carpaţilor de Curbură, acoperind în totalitate bazinul hidrografic montan al râului Putna, la care se adaugă spre sud-vest masivele Mordanu şi Goru. Cu o suprafaţă totală de 38.204 ha (41,32% din suprafaţa Munţilor Vrancei), Parcul Natural Putna Vrancea constituie elementul cheie pentru protecţia şi conservarea populaţiei viabile de urs, lup şi râs din cadrul Reţelei ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea. Constituit în baza studiului de fundamentare ştiintifică întocmit în cadrul Proiectului LIFE02NAT/RO/8576, “Conservarea in situ a carnivorelor mari din judeţul Vrancea”, Parcul Natural Putna-Vrancea adăposteşte pe lângă cele 14 tipuri de habitate de interes comunitar circumscrise parcului şi populaţii reprezentative de carnivore mari din speciile Ursus arctos, Canis lupus şi Lynx lynx, prioritare pentru desemnarea de arii de protecţie conform Directivei Habitate 92/43/CEE. Aproape 80% din suprafaţa ocupată de parc revine habitatelor forestiere, fiind incluse aici şi o serie de arii protejate şi zone de conservare specială ce ocupă 19,23% din suprafaţa parcului.

  • Aria protejată Pădurea Verdele

Pădurea Verdele, de tip mixt, este situată în sectorul cursului superior al Zăbalei, în zona de confluenţă cu pârâul Mişina. Trăsătura caracteristică a regiunii este dată de puternica fragmentare a reliefului ce duce la accentuarea complexităţii peisajului Cheilor Nărujei şi întregit de pădurea Verdele, la individualizarea unui spaţiu de mare valoare ştiinţifică şi estetică. Aria protejată Pădurea Verdele reprezintă sectorul inferior al Cheilor Nărujei în care relieful aparţine bordurii externe a Munţilor Vrancei, orientată nord-sud. Pe malul stâng al Nărujei se desfăşoară Culmea Muntişoarele (1395 m) şi Culmea Buhaiului, coborîtă în chei, din care se desprind o serie de culmi secundare, orientate în general de la NE-SV şi de la V la E. Statutul de protecţie al regiunii este dublat de faptul că Pădurea Verdele este sit Natura 2000. În covorul ierbos au fost identificate cca. 200 de specii de plante superioare având cele mai diferite origini fitogeografice. De un interes deosebit se bucură şi habitatele forestiere specifice acestui etaj: păduri de tip Asperulo-Fagetum, păduri de tip Luzulo-Fagetum şi păduri acidofile cu Picea care adăpostesc pe lângă numeroasele specii de floră şi faună de interes comunitar şi populaţii reprezentative de carnivore mari din speciile Ursus arctos, Canis lupus şi Lynx lynx, prioritare pentru desemnarea de arii de protecţie conform Directivei Habitate 92/43/CEE. În cadrul Reţelei ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea, Padurea Verdele este desemnată ca Zonă de protecţie insulară cu rol de coridor ecologic (de tip stepping stone) şi se suprapune parţial peste zona de securitate pentru carnivore mari Vrancea Sud.

  • Aria protejată Cascada Mişina

Cascada Mişina, arie protejată de tip mixt este situată în bazinul superior al pârâului Mişina. Peisajul actual este consecinţa intenselor procese tectonice din trecut, a evoluţiei văii pe suportul structural şi stratigrafic geologic complex, ce au avut ca rezultat formarea unei căderi de apă de circa 12 m într-un ansamblu peisagistic deosebit. Aria protejată este dominată de culmea Mişinei şi plaiul Înţărcătoarea, aflate la est şi Culmea Făgetu Rotund la vest, ambele fiind orientate pe direcţia generală SV şi NE. Sunt racordate la sud pe Culmea Lacului Roşu dispusă pe direcţia est şi vest; din aceste culmi care delimitează bazinul hidrografic al Mişinei superioare se detaşează o serie de culmi secundare care în general converg spre zona cascadei şi conferă reliefului un caracter puternic framântat, accentuat de reţeaua hidrografică bogată şi ale cărei văi înguste au versanţii abrupţi şi foarte greu accesibili. Din punct de vedere floristic, au fost identificate 122 specii de plante superioare a căror pondere, după originea fitogeografică, este asemănătoare cu aceea întâlnită în ariile protejate învecinate din Cheile Nărujei: specii eurasiatice – 40 %, europene – 39 %, cosmopolite – 11 %, circumpolare – 6 %, şi endemice – 4 %. Habitatele forestiere specifice acestui etaj: Păduri de tip Asperulo-Fagetum, Păduri de tip Luzulo-Fagetum şi Păduri acidofile cu Picea, adăpostesc pe lângă numeroasele specii de floră şi faună de interes comunitar şi populaţii reprezentative de carnivore mari din speciile Ursus arctos, Canis lupus şi Lynx lynx, prioritare pentru desemnarea de arii de protecţie conform Directivei Habitate 92/43/CEE. Rezervaţia naturală Cascada Mişina se suprapune sitului Natura 2000 cu acelaşi nume. In cadrul Reţelei ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea, situl propus este desemnat ca zonă de protecţie insulară cu rol de coridor ecologic (de tip stepping stone) şi se suprapune parţial peste zona de securitate pentru carnivore mari Vrancea Sud.

  • Aria protejată Lacul Negru

Lacul Negru, arie protejată de tip mixt desemnată prin H.G. nr. 2151/2004 este situată pe versantul sud estic al Dealului Negru, ocupând sectorul superior al bazinului hidrografic al pârâului Lacului Negru. Aria protejată Lacul Negru se suprapune sitului Natura 2000 cu acelaşi nume şi reprezintă parte a reţelei ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea. Acest sit adăposteşte pe lângă cele 8 tipuri de habitate de interes comunitar (din care unul prioritar) şi populaţii reprezentative de carnivore mari din speciile Ursus arctos, Canis lupus si Lynx lynx, prioritare pentru desemnarea de arii de protecţie conform Directivei Habitate 92/43/CEE. In cadrul Reţelei ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea, situl este desemnat ca zonă de protecţie insulară cu rol de coridor ecologic (de tip stepping stone) şi face parte din zona de securitate pentru carnivore mari Condratu. Punctul central al acestei arii protejate îl constituie Lacul Negru, remarcabil prin turbăria activă care-i acoperă jumatate din luciul de apă. Situat la altitudinea de 1250 m, lacul are o suprafaţă de cca. 1 ha şi o adâncime maximă de 7,5 m. Habitatele specifice turbăriilor montane alpine conferă unicitate acestui sit şi adăpostesc elemente de floră şi faună deosebite, precum şi o serie de specii relicte, endemice sau de interes comunitar. De asemenea, foarte important este faptul că în acest sit au fost identificate numeroase specii de floră şi faună endemice sau de interes comunitar precum: roua cerului (Drosera rotundifolia), plămâna (Menyanhtes trifoliata), bumbăcăriţa (Eriophorum vaginatum), tritonul de munte (Triturus montandoni), salamandra (Salamandra salamandra).

  • Aria protejată Sindriliţa

Este situată în sectorul cursului superior al Zăbalei, în zona de confluenţă cu Pâraiele Balcu şi Sindriliţa. Perimetrul ariei protejate se suprapune în ansamblu versantului drept al Zăbalei şi cuprinde sectoare ale interfluviilor pâraielor afluente, cu orientări şi caracteristici morfologice diferite. Aria protejatăSindriliţa este situată la cca 10 km vest, pe drum forestier, de localitatea Bradacesti – comuna Nereju. Faţă de punctul Căldări, aria protejată se găseşte la cca 7,5 km în amonte. În cea mai mare parte, situl de importanţă comunitară Sindriliţa este acoperit de habitate forestiere specifice etajului boreal. Astfel se remarcă molidişurile care, în funcţie de condiţiile impuse de potenţialul ecologic, au anumite caracteristici. Astfel, în această arie protejată sunt întalnite următoarele tipuri de păduri: molidişuri cu Oxalis acetosella, molidişuri cu muşchi verzi, molidişuri cu Luzula sylvatica, molidişuri cu Vaccinium, molidişuri cu Rubus hirtus, molideto-bradete, molideto-bradete în amestec cu fag. Vârsta arboretelor ajunge la 100 şi 140 de ani, fiind de tip natural fundamental relativ pluriene şi având funcţia de protecţie a solului împotriva eroziunii şi alunecărilor de teren. În cea mai mare parte, habitatele forestiere din acest sit au un grad ridicat de naturalitate, intervenţiile în acest areal fiind reduse datorită inaccesibilitaţii impuse de fragmentarea terenurilor. Versanţii abrupţi ai pâraielor Sindriliţa şi Balcului sunt acoperiţi în mare parte de grohotişuri şi fragmente de stancă rezultate din dezagregarea substratului litologic. Vegetaţia care acoperă aceste grohotişuri este dominată de diverse specii de muşchi verzi, măcriş iepuresc şi ferigi. Fauna ariei protejate Sindriliţa este caracteristică lumii animale care populează pădurile de amestec din Carpaţii Orientali. Cele mai importante specii faunistice sunt carnivorele mari (ursul, lupul şi râsul).

  • Aria protejată Căldările Zăbalei

caldarile_zabaleiAria protejată Căldările Zăbalei înfiinţată prin Legea nr. 5/2000 este situată în sectorul cursului superior al Zăbalei, în zona de confluenţă cu Pârâul Zarna. Este arie protejată de tip mixt, conservând elemente hidrogeomorfologice, forestiere, floristice, faunistice şi de peisaj. Acest areal este remarcabil datorită hidrogeomorfologiei deosebite a albiei pârâului Zăbala, cu renumitele marmite de evorsiune de fund suspendate, sculptate în pachete de gresii masive, cunoscute sub denumirea de “Căldări“, pentru pădurile deosebite de aici şi nu în ultimul rând pentru asociaţiile floristice şi faunistice întâlnite în acest perimetru. Relieful este foarte variat şi complex, în peisaj impunându-se către nord culmea Frumoasele, orientată nord-sud, spre SV Culmea Muselor, Dealul Negru şi Culmea Vetrila, în timp ce spre S şi SE este Culmea Vetrila. Din culmea Furului (şi în continuare spre N – Culmea Pescarului, Culmea Preluca), se desprind spre N şi spre V o serie de culmi secundare care separă diferite pâraie afluente Zarnei Mici şi Zăbalei. Rezervaţia naturală Căldările Zăbalei este sit Natura 2000 desemnat ca zonă cu rol de coridor ecologic de tip stepping stone în cadrul reţelei ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea, statut justificat de existenţa a numeroase habitate caracterizate de favorabilitate ridicată pentru carnivorele mari.

  • Rezervaţia naturală Muntele Goru

Ocupă o mare parte a etajului pădurilor boreale şi aproape în întregime etajul subalpin al Muntelui Goru (1785 m), elementul central ocrotit fiind jnepenişul şi numeroasele specii de faună sau floră endemice sau rare. Muntele Goru a fost declarat arie protejată prin Legea 5/2000. Arie protejată de tip mixt, Goru este situată în zona Vârfului Goru, ocupând versantul vestic al masivului, respectiv bazinele hidrografice pârâul Rozelor, pârâul Cotit şi pârâul Afinişu. Asociaţiile vegetale dominate de ienupar (Juniperus communi) şi jneapăn (Pinus mugo), atestă situarea în etajul alpin. Deasupra limitei superioare a molidişului până în jnepeniş, pe mari suprafeţe se găsesc asociaţii de ienupăr împreună cu afin şi merişor, iarba neagră, Festuca, Nardus şi Empetrum hremaphroditum, precum şi licheni fruticuloşi – Cetraria islandica şi Cladonia rangiferina. În literatura de specialitate sunt descrise 27 de asociaţii – fapt care demonstrează că în pofida numărului relativ mic de specii, condiţiile staţionale, oricât de vitrege ar fi, prezintă totuşi o foarte mare varietate care conferă o importanţă ştiinţifică deosebită acestei arii protejate situată la cea mai mare altitudine în munţii Vrancei.