Bârseşti

barsestiComuna Bîrseşti este situată în partea de Nord-Vest a judeţului, cele două sate componente ale comunei fiind amplasate pe colinele de pe valea râului Putna. Satul Bîrseşti este aşezat pe terasele râului Putna şi se află dispus în trepte. Partea de jos numită „În Prund” se află chiar în lunca râului Putna. A doua treaptă a satului se află aşezată pe podul de terasă de 40-50 m şi cuprinde cea mai mare parte a construcţiilor edilitar-gospodăreşti. În partea de vest a satului se află dealul Dumbrava unde au fost făcute săpături arheologice şi au fost descoperite morminte tracice şi scitice, dovadă a locuirii încă din cele mai vechi timpuri a acestor teritorii. Satul Topeşti este situat la aproximativ 1 km distantă de satul reşedinţă, fiind aşezat tot pe terasele râului Putna, sub dealurile Curmăturii şi Muchia Petrimanului care îl străjuiesc în partea de est.

Conform legendei care circulă, numele ar veni de la Tudora Vrâncioaia, bătrâna care ar fi găzduit, ospătat şi încurajat în casa ei pe domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare. Legenda spune că locuinţa bătrânei Tudora Vrâncioaia s-ar fi aflat pe teritoriul actual al comunei Bîrseşti, pe dealul Dumbrava şi atunci când marele Ştefan cel Mare rătăcea descurajat prin coclaurile munţilor, bătrâna româncă, vrednică şi cu mare dragoste de neam îşi trimite pe cei şapte feciori ai ei (Bârsan, Bodea, Pavel, Negrilă, Spulber, Nistor şi Spânea) să adune toţi flăcăii ce păzeau oile pe plaiurile Vrancei. Mica ceată luptând cu mult eroism îl ajută pe Ştefan să-i înfrangă pe duşmani, iar domnitorul drept răsplată dăruieşte celor şapte feciori eroi, cei şapte munţi ai Vrancei pe care să-i stăpânească „din neam în neam”. Activităţile specifice zonei sunt: prelucrarea primară a lemnului, apicultura, creşterea animalelor, iar ca posibilităţi de cazare-pensiune, multe unităţi turistice fiind în curs de omologare.

Obiective turistice:

  • Monumentul comemorativ Ştefan cel Mare, sat Bîrseşti (este înscris pe lista monumentelor istorice sub cod VN-III-m-B-06581);
  • Monumentul Eroilor (1877-1878 şi 1916-1919), comuna Bîrseşti;
  • Monumentul Eroilor Revoluţiei;
  • Dealul Dumbrava cu Casa Babei Vrîncioaia;
  • Muzeul Rădăcina Vrancei Bîrseşti;
  • Biserica ortodoxă cu hramul „Sf. Cuvioasa Paraschiva”, sat Bîrseşti (1935), restaurată între anii 1981-1982 şi resfinţită în perioada 1999-2000;
  • Biserica cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (1926-1928), sat Topeşti;
  • case care păstrează arhitectura tradiţională;
  • zona pârâului Caciu;
  • mormintele tumulare de pe Dealul Dumbrava;
  • meşteri artizani (ţesături);
  • manifestări culturale: bâlciuri – 9 mai, 15 august, 8 septembrie, 14 octombrie;
  • Festivalul Folcloric „Baba Vrâncioaia”.