Informaţii

Dacă doriţi să cunoaşteţi frumuseţile naturale, valorile şi autenticitatea arhaică a creaţiilor populare sau bogăţia sufletească a oamenilor, fără îndoială vă veţi opri în Vrancea urmând traseul Boloteşti, Vidra, Valea Sării, Bîrseşti, Negrileşti, Tulnici, Păuleşti, Vrâncioaia, Năruja, Nistoreşti, Paltin, Spulber, Nereju. Numită şi „Ţara Negurei”, „Ţara Corbilor Negri” sau „Ţara de Piatră”, acest tărâm de poveste a fost locuit de stramoşii noştri daci, de triburile carpilor ce nu au cunoscut ocupaţia romană. Ca multe alte denumiri din ţara noastră, numele de Vrancea are o explicaţie ştiinţifică, dar şi una sufletească. Legenda a crescut şi s-a transmis din gură în gură, din suflet în suflet, fiind rostită şi astăzi cu îndreptăţită mândrie de strănepoţii Tudorei Vrâncioaia. Murmurul apelor, singurătatea munţilor, dragostea pentru munca de zi cu zi, durerea pentru cei plecaţi dintre noi, cântecul fusului, au prins chip în Legenda Vrancei, în Mioriţa, în dansuri, în măşti, în bocete, în minunatele tipare şi păpuşare de caş, în băţul înflorat, în marama de borangic, în cămaşa cu altiţă, în păritare, în boteitul oilor, în surăţie, în vălărit şi-n toate cele vrâncene.

Epopeea vrânceană are două icoane care îi luminează istoria: Legenda Vrâncioaiei şi Procesul Dezrobirii, care-l îndrituiesc pe vrâncean să-şi afirme cu îndreptăţită mândrie originea sa nobilă şi răzăşească, precum şi vocaţia libertăţii. Legenda reprezintă „icoana” sufletului vrâncenesc, deoarece ea consfinţeşte un drept pecetluit de însuşi marele domn Ştefan cel Mare, baciul Moldovei. Vrancea arhaică şi istorică, cu populaţia ei de moşneni – stăpâni ai muntelui – în devălmăşie au atras deopotrivă turiştii şi cercetătorii sau iubitorii de istorie ori geografie. Savantul Nicolae Iorga care a cunoscut şi iubit vrâncenii, arată că:

Vrancea a fost loc de încrucişare, de transhumanţă, unde trecutul păstoresc este o puternică realitate etnografică. În Vrancea veche era mai multă libertate, sprijinindu-se pe mult mai multe datini vechi, de cum se constată la începutul secolului al XVIII-lea.

Cine va studia istoria şi locurile Vrancei va observa că aceasta este istoria în mic a poporului nostru. Sociologul şi omul de cultură H.H. Stahl arată că:

Depresiunea subcarpatică vrânceană cu meleagurile ei bine conturate, o adevarată căldare închisă, formează de la sine şi într-un chip care se impune prin forţa împrejurimilor, o unitate atât de închegată, iar râurile care o strabat (Putna, Zăbala, Năruja, Şuşiţa) formează o reţea atât de armonios îmbinată cu pământul, încât  este cu neputinţă să ni-i închipuim pe locuitorii acestei părţi de ţară trăind altfel, decât laolaltă, într-o strânsă comunitate.